A.T.O.R Hârlău, un
promițător reînceput de activitate
Cu
satisfacție amintin că Asociația
Tinerilor Ortodocși din România filiala Hârlău și-a reînceput
activitatea cu și în mijlocul tinerilor. Am profitat de programul mai lejer al
instituțiilor de învățământ din oraș pentru a ne face simțită din nou prezența
acolo unde ne este locul, la interferența Bisericii cu școala. Nu am reușit să
ajungem în fiecare școală din Hârlău dar un prim pas l-am realizat prin
organizarea, împreună cu parohia ,, Sfântul Vasile cel Mare” din Hârlău în data de 1 Aprilie
2013 a conferinței cu tema Consumul inconștient de medicamente și
efectul lor nociv, irecuperabil, asupra vieții la Colegiul Național
,,Ștefan cel Mare”. Ea a
fost susținută de doamna farmagist Lavinia Apetre din orașul Bucecea Jud.
Botoșani și a vizat mai
mult elevele colegiului. Doamna Lavinia Apetre a
mai susținut această temă la Liceul Tehnologic din Orașul Bucecea
Jud. Botoșani precum și la întâlnirile Asociației Tinerilor din Bucecea
din cadrul liceului amintit, asociație susținută și de
parohia Sfântul Ioan din Bucecea. Din
partea Colegiului Național ,,Ștefan cel Mare” am găsit bunăvoință și un real
sprijin în persoana domnului director Aurel Neicu și a doamnei profesoare de
religie Mirela Purcel cea care a susținut evenimentul prin prezența în laboratorul
de fizică a câte 5 eleve din toate clasele de
a IX-a și de a X-a . În cadrul întâlnirii s-a vorbit despre
efectele negative a medicamentelor
contraceptive, administrate fie pentru evitarea unei sarcini sau ca tratamente
pentru unele tulburări ginecologice. S-a atins și problema avortului și a
consecințelor medicale, psihologice dar și spirituale ale acestuia. În acest
scop s-a proiectat un filmuleț cu o
supravețuitoare a acestui act inuman. În cele din urmă s-a răspuns la diferite
întrebări transmise de către eleve în scris sub formă de bilețele, întrebări ce
au pus în discuție oportunitatea apelării la
unele medicamente și acordul ce trebuie dat pentru administrarea
unor vaccinuri. Au existat și probleme
personale ce s-au discutat particular după terminarea conferinței. Atmosfera de pe parcursul întâlnirii a
demonstrat faptul că ceea ce s-a vorbit a fost expus într-un mod practic și
atractiv lucru ce a stârnit interesul și a oferit credem și unele răspunsuri.
Mulțumim
conducerii Colegiului Național din Hârlău, cadrelor didactice implicate,
printelui Gheorghe Păltinel de la parohia Sfântul
Vasile cel Mare din Hârlău și doamnei Lavinia Apetre care, pe lângă adresa
de mail, s-a oferit să mai ajungă în mijlocul nostru și cu alte ocazii.
Sperăm
ca numărul acestor fel de întâlniri să se mărească iar receptivitatea
instituțiilor de invățământ și de cultură din întreg Potopopiatul Hârlău să fie
pe măsură pentru ca eforturile Asociației Tinerilor Ortodocși din România
filiala Hârlău să nu fie făcute în zadar. Noi ne dorim o activitate rodnică dar
desigur suntem conștienți că nu o putem realiza singur
Secretar
general A.T.O.R. Hârlău: Ștefan Chele